ACTUALITATE: Firea, reacție după BOMBA din dosarul cu Băsescu

Articol realizat de: Mihai Căldăraru,

Gabriela Firea a comentat știrea conform căreia Parchetul General a infirmat decizia în dosarul pe care îl are cu Traian Băsescu.

“Duminică seara am fost sunată de jurnalişti şi mi s-a spus că au aflat pe surse că rechizitoriul e gată şi că a fost trimis al instanţe. Domnul Bolcaş mi-a spus că trebuie să mi se comunice rechizitoriul, ceea ce până acum nu s-a întâmplat. Nici mie, nici avocatului nu mi s-a comunicat soluţia. Soluţia care acum este infirmată. Se infirmă ceva ce eu n-am luat la cunoştinţă.

Eu personal am fost de câteva ori la parchet, domnul Bolcaş a fost de foarte multe ori, tot ce ni s-a solicitat am depus la dosar, am fost chiar interogată de avocaţii domnului Băsescu vreo treio ore, nu înţeleg de ce ancheta nu a fost efectivă. Sunt dezamăgită. Eu chiar am dorit o mediere, o retracatare a acelei părţi din declaraţie. Am stat al dispoziţia Justiţiei chiar însărcinată. Am fost la parchet în luna a 7-a de sarcină, chiar a fost o traumă”, a spus Gabriela Firea

Share This: