Bogdan Olteanu, după audieri: Am pierdut ce aveam de pierdut, îmi pledez nevinovăţia

Bogdan Olteanu a declarat, dupa ce a fost audiat de procurorii anticorupţie în dosarul în care este arestat la domiciliu pentru trafic de influenţă, că va încerca să îşi demonstreze nevinovăţia întrucât a pierdut ce avea de pierdut.

“Pentru mine ceea ce era sa se întâmple s-a întâmplat. Am suportat deja consecinţele şi am pierdut ce aveam de pierdut. De acum încolo rămâne să reuşesc să îmi găsesc dreptatea. Îmi pledez nevinovaţia, lucrurile vor merge înainte potrivit procedurilor. Nu discutăm elementele din dosar”, a declarat Bogdan Olteanu după audieri.

Fostul viceguvernator al BNR este acuzat de DNA că ar fi primit un milion de euro de la omul de afaceri Sorin Ovidiu Vîntu pentru efectuarea de demersuri pe lângă membrii Guvernului pentru numirea lui Liviu Mihaiu în funcţia de guvernator al Deltei Dunării.

Procurorii DNA au cerut arestarea lui, instanţa supremă respingând cererea şi dispunând plasarea în arest la domiciliu în cazul fostului preşedinte al Camerei Deputaţilor.

Share This: