BREAKING NEWS: ÎCCJ: Nicolae Păun scapă de controlul judiciar

Autor: Mihai Căldăraru, 

Deputatul Nicolae Păun va fi judecat în stare de libertate, după ce Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ) a respins marți contestația DNA împotriva deciziei de revocare a controlului judiciar.

Decizia ÎCCJ este definitivă. Instanța supremă a decis, în 3 august, revocarea măsurii controlului judiciar în cazul deputatului Nicolae Păun, în dosarul în care acesta este judecat pentru deturnare de fonduri europene, însă hotărârea a fost atacată de procurorii anticorupție.

În același dosar, magistrații au revocat atunci controlul judiciar și pentru Florentina Rotariu, manager general al Asociației Partida Romilor “Pro Europa”.

Nicolae Păun a fost trimis în judecată de DNA pe 20 iulie, fiind acuzat de mai multe infracțiuni, printre care deturnare de fonduri europene, spălare a banilor, cumpărare de influență, fals în înscrisuri sub semnătură privată.

De asemenea, în același dosar, deputatul Mădălin Voicu este acuzat de trafic de influență, fals în declarații, spălare a banilor și folosire a influenței ori autorității în scopul obținerii pentru sine ori pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite.

Potrivit DNA, Nicolae Păun și ceilalți inculpați din acest dosar au creat un mecanism de fraudare a fondurilor europene, prin intermediul Asociației Partida Romilor “Pro Europa”, care derula programe destinate integrării sociale a persoanelor de etnie romă.

Share This: