Cine comandă publicitatea stradală din Capitală pe domeniul public. Primăria se alege doar cu firimituri

În anii electorali, piața de panotaj stradal joacă un rol extrem de important. Cine şi unde îşi pune afişele, cine are „mash-ul” cel mai mare şi ce candidat ocupă intersecția- sunt aspecte importante într-o campanie.

Astfel, s-a ajuns ca piața de outdoor (publicitatea stradală) din Capitală, cea de la metrou şi cea din stațiile RATB și autobuze să fie deținută de câteva firme care au concesionat serviciul, culmea, de la Primăria Capitalei. Milioane de euro intră anual în buzunarul acestor firme intermediare, iar societățiile plătesc doar o mică parte din această sumă ca redevență la bugetul local. Toată această publicitate se face la limita legii, iar judecătorii au desfiinţat deja hotărârea de concesionare a domeniului public si a spațiului publicitar din stațiile RATB.

Primăria primește o nimica toată pentru panourile Euromedia

Potrivit datelor obținute de reporterii noștri, firma care a concesionat panourile media din Capitală achită o “chirie” lunară de 3 dolari, pentru fiecare panou publicitar montat pe domneiul public. Potrivit informațiilor din media, ultimul recensământ al panourilor publicitare a arătat că ar fi aproximativ 400, ele fiind administrate de compania Euromedia, cea care a concesionat si panourile din stațiile RATB.

 Aștepți autobuzul și vezi publicitatea ilegală

 Tot Euromedia este cea care a primit și panotajul din stațiile RATB, tot fără licitație, la finalul anului 1998. Atunci, fostul edil-șef Viorel Lis a încheiat, cu câteva firme de publicitate, şase contracte de concesiune privind construirea spaţiilor de aşteptare din staţiile RATB. Contractele au fost încheiate pe o durată de zece ani, fără licitație, dar și fără ca regimul legal sau cel contractual să permită posibilitatea prelungirii duratei prin simplul acord al părţilor. „În mai 2008, în ultimele zile ale mandatului primarului general Videanu şi în perioada dintre cele două tururi ale alegerilor locale pentru funcţia de primar general al Municipiului Bucureşti, primarul şi reprezentanta uneia dintre fostele firme de publicitate concesionare au semnat un act adiţional care a prelungit valabilitatea celor şase contracte cu încă zece ani în beneficiul firmei respective, fără organizarea unei licitaţii publice. Pe aceeaşi cale nepublică, contractele iniţiale au fost modificate în mod esenţial, inclusiv în ceea ce priveşte redevenţa, stabilindu-se clauze mai avantajoase în beneficiul firmei de publicitate concesionare”,afirmă reprezentanții societății de avocaţi Ciurtin, Braşoveanu şi Asociaţii, citat de presă. 

După ce a obţinut informaţiile privind încheierea acestui act adiţional, compania Affichage România, unul dintre primii patru mari competitori de pe piaţa europeană a publicităţii outdoor, terţ faţă de contractele iniţiale şi faţă de actul adiţional, a decis acţionarea în judecată a PMB şi a partenerului contractual al acesteia,  încredinţând  acest mandat echipei de litigatori din cadrul Ciurtin, Braşoveanu şi Asociaţii. Acţiunea acestora a fost demarată la începutul anului 2009. ”Procesul s-a finalizat la începutul anului 2012, când ambele solicitări înaintate de societatea de avocatură Ciurtin, Braşoveanu şi Asociaţii au fost aprobate de instanţă, marcând astfel un pas important în protecţia mediului de afaceri împotriva abuzului din sistemul administrativ: anularea actului adiţional încheiat de Primărie fără parcurgerea procedurii licitaţiei publice şi obligarea CGMB la adoptarea unei hotărâri de Consiliu prin care să se dispună organizarea unei licitaţii publice cu privire la reconcesionare”, au mai explicat reprezentanții firmei de avocatură.

Euromedia plătește chirie în funcție de zonă

Stațiile RATB sunt administrate de către firma Euromedia, potrivit reprezentanțiilor Municipalității. Iar, potrivit unui răspuns al Muncipalității, trimis ziarului Evenimentul Zilei în mai 2010, stațiile RATB sunt amenajate în baza a șase contracte de concesiune, încheiate în 1998, între Primăria Capitalei și Monopoly Romania S.A. (patru contracte) și Europlakat Romania S.R. L. (două contracte).

”Contractele au ca obiect construirea spațiilor de așteptare și exploatarea acestora prin activitatea de publicitate. Ulterior, aceste două firme au devenit Euromedia Group S.A. În anul 2008, a fost încheiat actul adițional nr. 1 ce are ca obiect modernizarea stațiilor de așteptare. Prin acest contract de concesiune, Euromedia se obliga să plătească redevența din vânzările de spațiu publicitar către Primăria Generală. La semnarea contractelor, în 1998, valoarea totală a fost de 41.825 USD. În urma minutei încheiate în 1999, chiria pentru stații s-a stabilit în funcție de zonă. Informativ, valoarea încasărilor în luna aprilie 2010 a fost de 150. 971 lei (48.055 euro)”, se precizează în răspuns. Conform contractului, concesionarul se obligă să respecte întocmai prevederile din autorizația de construire, să obțină toate avizele necesare construirii stației în termenul specificat prin certificatul de urbanism, să încheie contract pentru plata energiei electrice, să plătească taxele de publicitate prevazute de lege și să plătească valoarea redevenței la termenele stabilite. În anul 2011, suma încasată de Municipalitate, pe baza contractului de concesiune pentru stațiile RATB, a fost de 1.819.745 lei.

Share This: