EXCLUSIV | ”E greu să depistezi teroriștii din metrou!” Cât de ușor poate intra cineva, cu o geantă cu explozibil, la metroul Bucureștean?

După atentatele de astăzi dimineață de pe unul dintre aeroporturile din Bruxelles și metroul capitalei Belgiei, a crescut și nivelul de alertă din trenurile subterane din România, agenții de pază primind instrucțiuni să aibă grijă la persoane suspecte cu genți sau rucsacuri.

“Da, am primit după ora 09.00 avertisment să fim cu ochii în patru la persoanele suspecte care intră la metrou. Altfel spus, să încercăm să observăm pasagerii care intră în stații și dacă printre ei identificăm posibili suspecți. Mai exact, dacă un bărbat are două-trei genți și nu pare să fie angajat în zonă, care se uită în toate părțile după agenții de pază sigur poate fi un suspect. În metrou, majoritatea călătorilor au rucsacuri, așa că este destul de greu să depistezi posibili teroriști în orice metrou din lume”, ne-a explicat un agent de securitate.

Acesta ne-a mai precizat că trebuie să raporteze orice pachet sau geantă lasată pe peron sau într-un coș de gunoi. Până la ora 13.00 nu se raportase niciun incident.

Cât despre călători, aceștia au călătorit liniștiți cu metroul. Nimeni nu încearcă să evite pasageri cu genți la ei sau aglomerațiile de pe peron. “Este normal să ai o geantă la tine când intri pe peron. Nu poți controla orice rucsac ca să oprești atentate. Singura soluție este să nu-i mai lasăm să ajungă în Europa”, ne-a precizat un călător de 75 de ani.

Un alt pasager, angajat al unei corporații, ne-a spus că nu se poate fizic controla fiecare geantă din metrou.

“S-ar paraliza metroul. Nu, nu este o soluție. Nu cred nici în varianta controlului cu detectoare de metale sau bombe. Ar trebui să ajungi cu câteva minunte înainte pe peron ca să fii controlat”, ne-a mai spus acesta.

Share This: