Lansare cu scandal la Pitești. Un bărbat care voia să-i vorbească a fost pus la pământ

Un bărbat care insista să discute cu Traian Băsescu şi a început să vocifereze a fost evacuat sâmbătă din sala Casei de Cultură a Sindicatelor din Piteşti, unde avea loc lansarea candidaţilor PMP din judeţul Argeş, transmite MicNews.ro 

Bărbatul l-a abordat pe fostul preşedinte încă de la sosire, apoi l-a urmat în sală. În momentul în care a început să vocifereze a fost scos cu forţa din clădire de un membru al formaţiunii politice.

La finalul festivităţii de lansare a candidaţilor, preşedintele Traian Băsescu le-a spus celor prezenţi că a aflat cine este bărbatul şi care erau nemulţumirile lui. “Numele lui este Bogdan Sucitu şi avea o mare problemă, îl urmăreau extratereştrii. De zece ani îl urmăresc. Onaca (secretarul general al PMP – n.r.) i-a promis că o să vorbesc cu extratereştrii şi s-a liniştit”, a detaliat Băsescu.

Bărbatul a încercat să discute cu liderul PMP şi la ieşire, însă acesta i-a replicat: “De ce să vorbesc, măi omule? De extratereştri nu mai vorbesc acuma”.

Traian Băsescu a participat sâmbătă, la Piteşti, la lansarea candidaţilor PMP Argeş pentru alegerile locale.

Share This: