“Sunt o drogată”: vă prezintăm mărturiile cutremurătoare ale unei adolescente dependente de etnobotanice

Timp de doi ani, Iz a trăit senzaţii pe care nu le poate descrie, ba nici înţelege. A vrut să uite, să-şi vindece furia adolescentină, să găsească atenţie şi înţelegere, aşa că şi-a înlănţuit mintea în fumul otrăvurilor consumate, seară de seară, cu gaşca din faţa blocului. În loc să plece, demonii au rămas şi au fost cât pe ce s-o trimită în ghearele morţii. Acum ştie, a fost o capcană: “Nu e greu, mai ales pentru cei ca noi: adolescenţi mai rebeli, copii din familii cu probleme. Scăpaţi din lesă, cum ar veni…”.

La 17 ani, elevă în clasa a XI-a la Colegiul Tehnic Mihai Viteazul, adolescenta a decis că trebuie să lupte ca să-şi învingă dependenţa de etnobotanice. O îngrozeşte gândul că putea sfârşi asemeni prietenilor şi iubitului ei, care şi-au pierdut viaţa sub efectul stupefiantelor. Deloc stânjenită că lumea ar stigmatiza-o ca “drogată”, s-a oferit să-şi spună povestea , şi nu numai. Căci, cu sprijinul consilierilor antidrog, vrea s-o facă cunoscută şi colegilor de generaţie, prin licee, în speranţa că-i va convinge să stea departe de “fumuri”.

De la un fum…

Totul a început în urmă cu doi ani. Era în clasa a lX-a şi, după o ceartă cu iubitul, a coborât în faţa blocului, la gaşca din cartier. Ştia că toţi se drogau. Cineva, nu mai ţine minte, i-a dat o ţigară, să tragă un fum şi să-i treacă supărarea.

A acceptat. Apoi, într-o altă zi, a mai tras un fum. Şi apoi încă unul, iar de la rău a ajuns la şi mai rău. “Simţeam neliniştea aia că vreau să fumez, chiar dacă ştiam că nu-mi face bine. Uneori nu fumam până seara, când ieşeam afară. Apoi am început să trag câte un fum şi la prânz, iar în final chiar şi dimineaţa. Cam un gram, puţin faţă de alţii, care luau chiar şi 5-6 grame într-o zi. Făceam chetă, iar într-o jumătate de oră aveam marfa”, povesteşte Iz.

Ţigările le preparau băieţii sau chiar ea, în diverse combinaţii de tutun cu etnobotanice. “Un gram de etnobotanice înseamnă cam cinci ţigări. Le amestecam cu tutun şi le băgam în foiţe de ţigară. Dar erau şi unii care fumau etnobotanice fără să le mai amestece”, explică fata.

Nicio plăcere

Ce simţea? Nu era euforie, ci mai degrabă o agonie. “Aaa, că fumezi iarbă e altceva. Am fumat şi iarbă, vreo 4 luni. Îţi dă o oarecare stare de linişte. Dar etnobotanicele sunt altceva. Dacă cineva vă spune că uiţi de toate, să nu credeţi! E o minciună. Cum să vă zic? E ca şi cum te-ar bate cineva şi ţi-ar da să şi bei. Eşti ca o legumă, devii prizonier în propriul corp. Stăteam pe bancă, ascultam muzică şi simţeam că nu mă pot mişca. Ca şi cum aş fi fost paralizată”. Cel mai greu a fost când efectul drogurilor se împrăştia. Îi era greaţă, durerile o sleiau, iar mintea îi cerea să se afunde din nou în “fum”.

În cea mai neagră perioadă a încercat chiar să se sinucidă. Întâi a furat pastilele pe care tatăl ei le lua pentru hipertensiune, a plecat la şcoală şi le-a înghiţit. “Credeam că aşa se va termina totul, că lumea va scăpa de o chestie care nu produce nimic bun, că nimeni nu avea să regrete! Cu atât mai puţin eu. Colegii şi profesorii au fost de altă părere. Medicii şi-au dat şi ei silinţa… aşa că iată-mă-s tot aici!”.

Apoi, cu altă ocazie, a vrut să se arunce de pe balconul de acasă. “Era seară, ai mei se culcaseră. I-am spus soră-mii că ies să fumez. Când a venit după mine, puţin mai târziu, eram pe balustradă, pregătită să mă arunc. M-am trezit când trăgea de mine, plângând în hohote”.

Unul după altul

Atunci a zis Iz, pentru prima oară, că se opreşte. Dar până s-o facă a mai durat. Între timp, în jurul ei etnobotanicele provocau tragedii. Unul din cunoscuţi, Andrei, a intrat cu maşina într-un cap de pod pe Calea Borşului. Alţi doi, Iosif Bocioc şi Rafael Popuş, colegi de şcoală, s-au sinucis primăvara trecută aruncându-se de pe un bloc cu 10 etaje. “Cu Rafa şi Iosif ieşeam împreună de la şcoală, stăteam, ne drogam împreună. Apoi s-au distanţat, au plecat de acasă şi au murit”, îşi aduce aminte fata.

În octombrie a urmat Vlad, care a murit tot la volan, intrând într-un autobuz, în Sântandrei. Cel mai greu i-a fost, însă, luna trecută, când i-a murit iubitul, Florin. “Era portiţa noastră din iad. El ne spunea bancuri, ne înveselea. A zis că vrea să încerce să se lase de droguri şi s-a internat de bună-voie la Psihiatrie. După două zile, pe 12 februarie, l-au găsit spânzurat în curtea spitalului. Se pare că dealerul l-a vizitat şi i-a lăsat marfă. Mi-a spus cineva că i-au găsit în organism tranchilizante pentru cai. Nu pot să înţeleg cum nu au avut grijă de el! Cum a ajuns să se spânzure într-un spital? Nu sunt supravegheaţi?”.

Moartea lui Florin a trezit-o la realitate, iar din acea zi nu s-a mai atins de droguri. “A fost foarte, foarte greu. Mi-a fost încontinuu rău. Îmi e şi acum. Sevraj. Transpiraţii, insomnie, stare de nervozitate urâtă. Corpul îţi cere şi tu încerci să nu-i dai”, descrie tânăra, scurt şi fără înflorituri, prin ce trece.

Droguri mai rele

Chiar dacă ştie că poate da greş, Iz e hotărâtă să se oprească. “Dintr-o astfel de poveste scapă cine poate şi cine vrea. Un alt prieten, Graţian, nu s-a drogat luni de zile. Apoi l-am văzut stând ca o legumă în faţa blocului. I s-a terminat Xanax-ul şi Diazepamul şi a tras un fum. Adevărul e că nu vine nimeni să ne salveze, nici pe mine, nici pe alţii. Dacă noi nu facem ceva, murim. Lumea, când mă vedea, zicea «Uite-o şi pe drogata aia!». Dar nu vine nimeni să mă întrebe: «Bă, fetiţo, te ajutăm cumva?»”.

Mai grav, zice Iz, e că în ultimele săptămâni în oraş au apărut etnobotanice mai toxice decât toate de până acum. “Un prieten a fumat 5 ani etnobotanice din alea verzi, iar acum câteva zile a luat un fum din cele negre şi a leşinat. A dormit pe mijlocul drumului în Ioşia. Nu a ştiut de el. Nu ştiu cine le vinde. Ştiu doar că din cauza lor mor copii”.

Scapă cine poate

În disperare de cauză, Iz a deschis subiectul într-un grup pe Facebook. Aşa a dat peste ea unul dintre consilierii Centrului de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog Bihor care, din vorbă în vorbă, a reuşit s-o convingă să vină la Centru. Acum, cu sprijinul lui, tânăra pregăteşte deja o campanie de prevenire a consumului de droguri.

“Va porni iniţial la mine în liceu, apoi vom merge şi în alte şcoli. Vreau să povestesc tuturor prin ce-am trecut, ca să ştie toţi că nu-i nici cool, nici bine. Chiar dacă deja îmi aud zvonuri. Unii cred că vreau să le ţin predici. Nici gând: e viaţa lor, fac ce vor! Eu spun doar ce am păţit eu şi prin ce am trecut”. Dacă alţii vor să ia aminte, bine, dacă nu, nu. Căci, vorba fetei, dintr-o aşa poveste scapă cine poate şi cine vrea…

Share This: