Traian Băsescu, primul mesaj după ce judecătorii au refuzat să-i înregistreze partidul

Fostul preşedinte Traian Băsescu susţine că este “fără precedent” ca procurorii să facă contestaţie la înregistrarea unui partid şi le cere membrilor PMP să refacă listele de semnături pentru candidaţi.

”Cu surprindere am aflat că înregistrarea Mişcării Populare a fost respinsă la solicitarea procurorilor. Este fără precedent ca procurorii să facă contestaţie la înregistrarea unui partid.Mai mult, judecătorii CAB au admis contestaţia în complet de divergenţă, deşi zilnic sunt înfiinţate noi partide. Trebuie să respectăm decizia. O fi consecinţa faptului că “Secta Securităţii Naţionale” a stabilit că în România trebuie să existe doar două partide mari, controlabile? V-aţi încurcat băieţi, vom candida la locale sub numele PMP şi cu simbol mărul. PMP, refaceţi listele de semnături pentru candidaţi”, a scris liderul MP, vineri, pe pagina sa de Facebook.

Curtea de Apel Bucureşti a respins vineri cererea depusă de fostul preşedinte Traian Băsescu de înregistrare a formaţiunii Mişcarea Populară în registrul partidelor politice.

Iniţial, Tribunalul Bucureşti a acceptat, în decembrie 2015, cererea depusă de Traian Băsescu privind acordarea personalităţii juridice şi înregistrarea formaţiunii Mişcarea Populară în registrul partidelor politice, însă Curtea de Apel Bucureşti a admis vineri apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti, respingând astfel înregistrarea partidului.

De menţionat că cei doi judecători ai completului de la Curtea de Apel Bucureşti au avut opinii contrare în legătură cu cererea depusă de Traian Băsescu, astfel încât a fost introdus un al treilea magistrat în complet, care a înclinat decizia în sensul respingerii solicitării de înregistrare.

Decizia este definitivă.

Pe 24 octombrie 2015, a avut loc Congresul de înfiinţare a formaţiunii politice Mişcarea Populară, cei 5.000 de delegaţi votând alegerea lui Traian Băsescu ca preşedinte al partidului.

În conducerea formaţiunii au mai fost aleşi Eugen Tomac, preşedinte executiv, Cristian Diaconescu şi Siegfried Mureşan, prim-vicepreşedinţi, Dorel Constantin Onaca, secretar general.

Traian Băsescu s-a înscris în Partidul Mişcarea Populară pe data de 9 octombrie 2015, pentru ca apoi tot el să propună schimbarea denumirii partidului în “Mişcarea Populară”.

Share This: