VIDEO: Scandal imens de mită electorală în Sectorul 2. Vedeţi mai jos despre ce este vorba.

de: Maria Voicu,

Amintim că Sectorul 2 este condus interimar de către viceprimarul PSD Toader Mugur Mihai de la sfârşitul lunii martie – mai precis, după ce primarul UNPR Neculai Onţanu a fost arestat preventiv într-un dosar DNA. Acelaşi social-democrat candidează acum pentru funcţia de primar al Sectorului 2, după ce, iniţial, Alianţa PSD-UNPR îl susţinuse pe Onţanu.

Duminică, Primăria a organizat un concert pentru copiii şi părinţii din Sectorul 2, la Complexul pentru Activităţi Recreative şi Educaţie “Sfântul Pantelimon” (situat pe Şoseaua Pantelimon la numărul 301). Din informaţiile MicNews.ro, listele de invitaţi ar fi fost făcute de către oamenii lui Onţanu de la Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sector 2. La eveniment, a participat şi primarul interimar Mihai Toader, iar, după ce acesta a plecat, mai mulţi angajaţi ai Complexului „Sfântul Pantelimon” au oferit pachete pe care scria: „Primăria Sectorului 2”, aşa cum se poate vedea în filmarea de mai jos.

Subliniem secvenţa în care se aude cum un participant care ia o plasă este întrebat câţi copii are acasă, apoi omul spune: „Votăm”.

Precizăm că, din punct de vedere legal, o primărie (oricare ar fi ea) nu are cum să dea pachete de felul celor din imaginile de mai jos. Cu alte cuvinte, astfel de cheltuieli nu se pot justifica, în condiţiile în care o primărie nu are voie să ofere pungi, ci doar ajutoare sociale în baza unor dosare depuse conform legislaţiei în vigoare.

 

Share This: